.... Familie

    Sunt foarte dezamagita...am avut o saptamana foarte ciudata si grea, din toate punctele de vedere. De luni am decis sa ma las de fumat si deci va dati seama ca nu imi este bine.....Prietena mea cea mai buna trece printr-o perioada foarte , foarte grea.....ieri m-am certat cu seful meu la cutite...a fost crunt....azi tensiunea este again intre noi si de fapt in tot institutul.....
    Am ajuns sa ma gandesc la institutia casatoriei....in adancul sufletului sunt constienta ca toti visam la acel perfect match....uneori credem ca l-am gasit, uneori ne dam seama ca nu e chiar ceea ce credeam..dar ce se intampla in cazul in care ..mergi inainte, crezi ca el/ea e jumatatea perfecta....intemeiezi o familie...faci copii..si realizezi ca practic nu e cel care ai crezut..si nu e vorba aici de nevoia de libertate...cazul despre care vorbesc eu (normal ca sunt subiectiva) , a fost libertate in cuplu, a fost incredere totala...la un moment dat era familia perfecta..apoi..ceva s-a rupt.......Si nu s-a incercat nimic constructiv in acest sens.....
    Ma gandesc ca, tunci cand iubesti pe cineva..o faci fara sa te gandesti, o faci irational...chiar aseara vorbeam despre " a te indragosti" si mi-am amuzat prietenii spunandu-le ca eu ma indragostesc mai mereu....ca mie imi place sa ma indragostesc...dar ca am iubit un singur barbat..da..a fost iubire...in acea relatia nu mi-a pasat de nimeni si de nimic, de parinti, de prieteni, de consecinte..il iubeam si asta era cel mai important...dorintele lui erau idealurile mele, chipul lui era tot ce putea Dumnezeu sa dea mai frumos..in ideea mea era omul perfect...

    Incet, timpul mi-a aratat si alte parti ale lui..dar eu il iubeam..si spuneam ca iubindu-l trec peste, ca atunci cand iubesti pe cineva incepi sa ii iubesti defectele...Da...la 30 de ani am iubit un singur barbat, pentru 6 ani....Ma intreb daca in ultimul timp il mai iubeam..nu cred..era mai mult obisnuinta..sau dorinta de a nu renunta la ceva ce imi place sa cred ca am modelat..dar apoi mi-am dat seama ca chiar nu e barbatul langa care sa ma vad ca o sotie zapacita si o mama responsabila...nu il vedeam asa..nu era el..si am devenit prieteni......De indragostit? Depinde..dupa cum v-am spus ma indragostesc frenetic in fiecare zi si traiesc viata la maxim in fiecare zi .....de iubit? da..imi iubesc prietenii...imi iubesc pisicul...imi iubesc bambusii mei din dormitor...dar de iubit acum..nu mai iubesc pe nimeni " in special". Mi-e teama de viitor, mi-e teama ca daca imi voi pune sufletul in palma cuiva voi suferi..nu ca ...mi-ar fi necunoscuta suferinta..oh, neahh..o stiu, mi-a fost colega de suflet ceva timp...mi-e teama, asa cum spuneam si in alte postari, ca nu mai stiu sa iubesc...ca nu o sa mai am acceasi dorinta care o aveam de a avea familia mea, sotul meu pe care sa il rasfat, cei doi copii pe care sa ii iubesc....
In societatea in care traim iti este frica sa speri.....iti este teama sa mai deschizi sufletul si sa il lasi sa zburde...
Deunazi, cineva drag mie mi-a spus ca are incredere 100% in mine si ca si-ar lasa viata in mainile mele..mi-a placut, recunosc, al naibii de mult cum a sunat si stiu ca chiar m-as descurca .....si mai ales ca amandoi avem sentimentul ca ne stim dintotdeauna...e ciudat sentimentul asta...e placut dar in acelasi timp te pisca asa, cate putin, si te trezeste la realitate....Ma intreb daca in fuga asta nebuna mai avem timp sa ne oprim pentru noi sau noi nu mai contam...sau totul se desfasoara pe rapid si nu mai avem timp sa urmarim un lucru care in alta zi ne trezea curiozitatea, ne opream in loc ca sa il admiram......

NU, CRED CA NOI VREM SA FIE ASA, NOI NU VREM SA SPUNEM: VREAU SA FAC AIA PENTRU CA IMI PLACE, PENTU CA VREAU!!!!

Da, tine de atitudine tot ce facem in viata, tine de orgoliu ...tine de dorinta de afirmare sau de dorinta de imprejmuire a sufletului crezand ca e cel mai bine sa il "arestam"!!!!