Delir de dimineata

Mă gândeam, nu de mult, că îmi este greu, mă simțeam atât de singură și mă întrebam cât voi rezista? Era acea stare, pe care, cred că mulți dintre noi o simțim la un moment dat când toate problemele și toate gândurile ne invadează și ne speriem. M-am hotărât să ies să mă plimb, să încerc să îmi alung gândurile depresive pe care le aveam. M-am îmbrăcat, mi-am pus căștile de la mp3 în urechi(e la moda) și am luat-o la pas. Mi se părea că toți cei din jurul meu sunt în alta parte și corpul lor aici; pasi grăbiți,discuții la telefon..sau mers cu privirea înainte, dar gândurile, se vedea clar, că erau departe. M-am oprit să îmi iau o apa de la unul din chioșcurile astea de cartier. O doamna țâfnoasă :

- "Da,ce doriți?"

Îi spun că vreau o apă și apoi se duce să aducă apa, credeam eu, și revine după cca 15 secunde

-"Ce ați spus că doriți?".

Prima tendință este să mă enervez, dar cineva, de mult, îmi spunea să nu mă mai enervez din orice și repet cu glas calm "o apa" și revine vorbind parca pentru ea :"da...mi-am pierdut capul..nici la muncă nu mai știu ce fac.....m-a lăsat cu copiii, cu toți...spuneți și dumneavoastră...după 11 ani de căsnicie, pleacă și mă distruge!". Îmi plătesc apa și mă gândesc : "săracă femeie...o viață de om o dedici unui el și acum singură, cu copii și lucrează la un chioșc de bloc..unde nu văd cât de bine ar putea căștiga " dar apoi egoismul meu intervine și mă gandesc iar la mine..la problemele mele. Ajung în parc și mă plimb pe alei. La un mom dat văd doi bătrâni, soț și sotie, se plimbau de mana, mergeau și își zâmbeau! Fară să mă gândesc prea mult mi-au apărut lacrimile în coltul ochilor..așa mi-i imaginam și eu pe părinții mei dar nu a fost să fie..tatăl meu a părăsit aceasta lume de 1 an și 7 luni....Încerc să îmi alung acest gând și mai trist și văd copii cu părinții, singuri cu rolele, cu biciclete și îmi dau seama că de fapt îmi doresc o familie, îmi doresc pe cineva cu care să împart aceste tristeți, bucuriile pe care le-aș avea, patul, să mă cert pentru că a uitat să ia pastă de dinți, să mă bat cu perne, să joc șotron în Herăstrău, să mă tina în brațe când mă apucă nebunia....... mă hotărăsc să mă întorc acasă și pe drum văd un bătrân care se ruga să îi dau bani pentru o bucata de pâine..i-am dat ce aveam mărunt prin buzunar și apoi mă gândesc: "Problemele mele? sunt oarecum minore..sunt unii care, poate, nu au ce manca..care nu au pe ce pune capul seara....mă declar un om nu fericit..doar mulțumit..am un loc de munca, pe care îl iubesc și unde fac ceea ce îmi place, am prieteni care îmi sunt mereu aproape..ei...IȚI MULȚUMESC DOAMNE CĂ AM CEEA CE AM!