Ți s-a întâmplat vreodată să pierzi pe cineva drag? Dar nu așa, o prietenie ușoară de liceu, un prieten fals lângă care te-ai trezit într-o zi ca lângă un străin în gară, fără subiecte de conversație sau interese comune! Să pierzi cu adevărat un om...
Și să îl pierzi pentru totdeauna.
Și să știi că nu îl mai poți avea nicicând lângă tine.
Să nu poți lupta pentru el.
Să știi că nu îi mai poți cere iertare, nu îl mai poți ierta, nu îl mai poți certa.
Să îl iubești fără ca el să mai știe, să mai simtă iubirea ta.
Să îi vezi chipul în chipurile oamenilor, să îi vorbești dar să nu îți răspundă, să îi simți mângâierea în bătaia vânturilor și săruturile în picăturile de ploaie?
Să îi auzi vorba blândă în cuvintele oamenilor dar să nu puteți comunica, iar atunci când ești nădăjduit să îl simți acolo lângă tine, să îl auzi cum îți cere să lupți!
Să îi simți prezența atât de vie și atât de puternică, încât sunteți deja doi, deși dintre voi doi, nu a rămas decât unul...
Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești cuprinsă de un dor, tocmai când credeai că ți s-au vindecat rănile și să plângi sfâșiată de acel dor al cărui nume și alin nu îl cunoști? Nu îl recunoști...
Sau ți s-a întâmplat să te trezești strigând un nume la care din păcate nimeni nu îți mai răspune? Sau să îți simți gustul amar al lacrimilor tale dar să nu le înțelegi rostul, să nu înțelegi de ce plângi? Sau ai vrut vreodată să-i ceri lui Dumnezeu o clipă, numai o clipă în care să oprească timpul și-n clipa asta tu să-ți privești viața ca pe un film derulat de o mână sfântă, astfel să poți opri izvorul dureii tale și să îți mai răspundă o dată, o secundă cineva la numele pe care îl strigi, cineva poate uitat, dar cu nume neuitat, căci numele celui plecat îl știi, îl porți în suflet. Dacă ești străin de toate aceste lucruri mergi acasă, sărută-ți mama pentru azi, pentru mâine, pentru ziua când n-o să mai fie. Iartă-ți prietenii pentru greșeli pe care oricum le-ai uitat și bucură-te, bucură-te că îi ai aproape chiar și pe cei de care te desparte distanța, poate că telefonul nu poate înlocui un zâmbet dar poate diminua un dor... Iar dacă Dumnezeu a lăsat să treci prin cea mai cruntă dintre dureri, tu mulțumește-I pentru clipele petrecute lângă acele persoane dragi care azi nu mai sunt lângă tine și nu uita că toți avem de parcurs acel drum către stele. În final, eternitatea ne va arăta că într-un fel, buni sau răi, toți suntem fluturi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu