Raportare 8 luni de Irlanda

Da, nu ma intrebati cand, cum si de ce dar au trecut 8 luni de zile de cand sunt in Irlanda! Maine ma pregatesc sa merg spre tara, spre casa, spre prietenii mei! Nu stiu, inca imi simt sufletul acolo, cu prietenii mei, cu familia mea..aici ma simt doar intr-o perioada de trecere...Sper sa imi treaca starea asta si dupa o perioada sa pot sa spun acasa aici, in Irlanda.

Am plecat din Bucuresti cu foarte multa bucurie in suflet, convinsa ca vin aici si fericirea va fi la picioarele mele, fericita pana in varful degetelor de la picioare si convinsa ca anul asta o sa fie cel mai frumos an! Ajunsa aici..am descoperit o alta fata a barbatului pentru care am lasat totul in tara si am venit aici! Din omul maleabil care dadea de inteles ca este a devenit omul care imi controla miscarile, omul care ma intreba cu cine vorbesc, dar de ce vorbesc cu prietenii mei din tara, aia sa ramana acolo....in conditile in care el nu avea NICI UN PRIETEN, ca de ce ma consum ca a facut vara mea nu stiu ce, ce? ea e acolo, eu sunt aici! Aici suna ca si cum eu as fi intr-un bol de sticla unde totul era roz. La inceput a fost greu, am spus ca poate realizeaza si el..dar se pare ca era mai important sa fie mereu ceva de baut in casa si pe contul lui de la Paddy power ceva decat sa facem altceva cu banii....Cand i-am vazut hainele, am decis brusc ca trebuie sa mai umblam putin la garderoba lui si astfel intr-o zi la cumparaturi reusesc sa ii iau o geaca si un hanorac, dar ii spun ca saptamana respectiva nu mai baga bani la pariuri....ei bine, cum nu m-ati auzit voi, nici el nu m-a auzit! Iesea sa cumpere ceva si mereu mai venea si cu altceva peste, in conditiile in care nu ne permiteam sa ne facem poftele...ca si eu proaspat venita in Irlanda va dati seama ca tare mi-ar fi placut sa fac un tur de magazine, un tur de cofetarii, un tur de patiserii....chiar sa ies intr=un pub! Nu, asa ceva nu a existat cat am stat cu el...Nu am vazut cum arata un Pub decat de afara...DAr..au trecut, intr-o nopate mi-am facut curaj si am plecat spre nicaieri, nu stiam pe nimeni aici, nu aveam nici macar o persoana pe care sa ma pot baza, o singura persoana care o cunoscusem de cateva zile si care ar fi putut sa imi spuna: Nu te primesc! Dar mi-a demonstrat ca se poate prietenie si in cateva zile....Este persoana pentru care voi avea mereu respect si sper cand are nevoie sa fiu langa ea, cand are nevoie de sprijin sa i-l ofer! Pentru ca asta a facut ea pentru mine, pentru o straina! Prima zi cand am ajuns la ea in casa, am inceput sa plang, eram depresiva, eram down si nu stiam ce sa fac, incotro sa o iau...
Acum, pentru el, cea care eu am renuntat la tot sunt doar " o tipa care avea nevoie sa isi faca pps", sunt doar "una"....nu ma deraneaza atat de tare acest lucru cat faptul ca nu realizeaza ca eu am renuntat la viata mea pentru el....si el in loc sa se straduiasca sa faca sa mearga o relatie el isi baga...ma abtin ca nu e frumos!!
Da, timpul a trecut, mi-am format prieteni, cunostinte, oameni pe care ii pot suna si intreba daca am o problema...am inceput sa cunosc viata de emigrant, sa o simt, am inceput sa stiu ce inseamna sa iesi la o bere inbtr-un pub, sa mergi sa mananci intr-un restaurant si mai ales sa pot zambi iar, fara sa ma gandesc la cele 3 luni negre si de cosmar!
Plec acasa! Plec sa imi vad orasul adoptiv, plec sa imbratisez oameni de al caror dor am simtit ca ma topesc, sa ma arunc in Marea Neagra si sa ii marturisesc ca inca o iubesc, chiar daca vara asta nu am fost toata vara la ea....sa merg la capataiul celro care nu mai sunt si sa le aprind o lumanare....Da, e crunt dorul de tara, e crunt sa fii pelcat de langa cei dragi!!!
Ma opresc acum din scris deoarece monitorul a devenit incetosat ......