Intalnirea cu prietenii Actualitatea IRL

Iubesc oamenii si nu as putea sa traiesc fara ei, as putea trai fara Facebook dar nu as putea trai fara oameni, as putea privi apusuri de soare si valurile marii dar doar stiind ca mai sunt oameni in jurul meu! Cand am ajuns in Irlanda, dupa o experienta urata, m-am simiti singura, parasita de puteri si fara nici o directie in viata! Ma gandeam in sinea mea: Aud pe strada vorbindu-se in romana dar nu vad un puls al comunitatii romanesti! Am inceput sa caut, sa pun intrebari pe net si au inceput sa apara raspunsuri...oarecum pulsul parca , cu o ultima suflare, isi revenise...
Am dat din coate si am reusit sa ajung sa scriu la ziarul comunitaii si printre primele articole publicate a fost si cel cu lipsa unitatii la romani, articol in care am tipat si am dat cu pumnii in masa ca nu stim sa fim uniti, nu stim sa fim mandri ca suntem romani, nu stim sa ne ajutam...eram atat de desnadajduita....Mi-a venit apoi ideea cu pagina de Facebook a ziarului..si am inceput sa adaug oamenii din Dublin, sa port cu ei discutii, sa ne dam cu parerea, sa ne contrazicem si sa ne respectam in acelasi timp, sa ne cunoastem virtual si sa ne adunam din ce in ce mai multi...atunci am pus un pariu cu mine: Sa ii adun intr-un loc pe cei care vor sa vina...si am trecut la actiune....
Din jurul meu auzeam ca nu voi reusi, ca o sa merg singura la locul de intalnire si singura o sa plec, cu un gust amar..dar eu nu stiu ce inseamna esec...eu merg doar la reusita si multumesc Lui Dumnezeu, visul meu de copil alintat a inceput sa prinda contur! Ma bucuram pentru fiecare like, ma bucuram pentru fiecare comentariu primit, cand eram pe pagina de facebook simteam ca sunt acasa, cu oameni dragi, cu oameni calzi si frumosi...simteam ca pot vorbi cu ei, ca daca intr-o zi ma doare capul si scriu pe facebook ei nu vor da doar like ci vor si da sufestii de alungarea durerii....Devenisem dependenta de ei, imi era foame de prietenii mei de pe facebook, nu erau prietenii mei propriu-zis, erau prietenii revistei Actualitatea Irl..dar eu ii simteam ai mei....de aceea si spun ca pagina de Facebook este copilul meu!
Si uite ca in ziua de 24 septembrie 2011 am adunat oamenii frumosi cu care discutam si imi faceam zilele mai frumoase, le-am dat intalnire si au venit! Ochii imi straluceau de bucurie, emotiile au disparut cand am vazut ca incep sa se adune, bucuria ca am reusit sa ii adun si sa ii cunosc este de nedescris...ne-am adunat si am plecat spre locul rezervat noua, prietenilor de pe Facebook....

Totul a fost rupt din poveste, parca ne cunoasteam de ani de zile, parca eram in Romania, la un pahar de vorba cu prietenii mei dragi, cu oamenii pe care ii stiam virtual, cu care vorbeam zilnic prin mesaje si comentarii dar nu le stiam vocea! Misterul s-a risipit, caldura sufletelor noastre ne-a imbratisat si am devenit un grup compact unde discutiile erau usoare, sincere si frumoase!
Am auzit cuvinte frumoase, am vazut familii frumoase, am vazut oameni frumosi...a fost superb! A fost ceva ce as vrea sa se repete macar lunar, sa fim mai multi, sa petrecem mai mult timp impreuna si sa adunam cat mai multe amintiri in cutiile de pe raftul vietii, sa avem cat mai multe clipe in care sa radem, sa ne pozam, sa ne intrebam si sa ne raspundem!
Va multumesc tuturor ca ati venit, va multumesc ca ati fost deschisi la invitatia mea si ca mi-ati intarit convingerea ca oamenii sunt frumosi, ca oamenii sunt calzi si ca imbratisarea unui om iti poate da puterea de a merge mai departe! Va multumesc in numele colectivului revistei ca ne sunteti prieteni!
Cum va spuneam la inceput..iubesc oamenii...cum as putea sa nu iubesc oameni atat de frumosi?
Multumiri tuturor !