marți, 22 iunie 2010

Liniste...

..de cateva zile ma aflu intr-un loc parca rupt de lumea nebuna in care traim...intr-un loc unde oamenii sunt diferiti..si totusi la fel. Am ajuns pe seara in acest loc si aerul de munte, oboseala drumului m-a rapus si am adormit ca un copil..dar dimineata cand m-am trezit...parca evadasem intr-un colt de rai...am iesit in curte si am vazut munti...am auzit pasari ciripind..si era liniste..o liniste pe care o ador..m-am asezat sa imi beau cafeaua si timid am inceput sa cunosc familia in sanul careia imi voi petrece aceasta saptamana...Familia Molnar.....
M-au primit in sanul lor si ma simt ca si cum as aprtine acestui loc..am cunoscut-o pe Barbara...o fetita de 8 ani, cu parul balai care in lumina soarelui spui ca e aur, cu un zambet atat de cald si sincer...ne-am asezat frumos in curte si am inceput sa ii impletesc codite...sa ma joc cu parul ei si in acelasi timp sa incercam un dialog...
ma simt linistita..ma simt aat de bine si atat de libera..sa imi las gandurile sa zburde..sa visez frumos si sa ma gandesc ca viata este un dar perfect din care noi trebuie sa stim ce sa ocolim, ce sa apreciem, ce sa iubim si ce sa lasam acolo unde e....Cineva drag mie imi spunea ca e prea mult...si ca nu ar rezista...eu i-am spus ca nu e prea mult..e exact ce as avea nevoie...poate acum ceva timp i-as fi spus ca ar fi fost si mai perfect daca era si el langa mine dar ...exact cum spuneam trebuie sa stim sa lasam unele lucruri acolo unde sunt...chiar daca in desaga de amintiri ocupa unul din primele locuri...
vremea s-a transformat intr-o vreme mohorata..exact cum si sulfetul meu era...si cum si eu ma simteam de la o vreme incoace..ploua...din padure se vad aburii cum ies...si e frig..ma imbrac grosut si incerc sa ma gandesc la caldura care imi izvoraste pe neasteptate din suflet...e acolo..mocneste...a fost mereu acolo doar ca probabil cenusa nu era atat de binevoitoare sa o lase sa ma incalzeasca....mi-e teama in putine clipe si visez cu ochii deschisi in nenumarate momente...
au trecut zece ani..zece ani de cand nu mai stiam nimic de cineva atat de drag mie atunci...o perioada ma gandeam mereu la el..dar apoi am spus ca merg inainte..chiar daca nu ne rostisem inca bun ramas...in momentele de desnadejde, de siguranta imi aduceam de acele clipe idilice...acele clipe in care eram doi intr- lume perfecta..zdruncinata uneori de factori din exterior...imi amintesc mana lui calda cum o cuprindea pe a mea..privirea lui ....ma intreaba acum dudpa 10 ani daca nu era sufocant...nu..era perfect..era ce imi doream...ma linistea...ma facea sa am incredere in mine........incercam, stangaci sa rememoram trecutul..trairile....sa explicam de ce asa si nu altfel...ne-a unit un sentiment atat de curat si frumos...ne-a tinut impreuna.
El: Dar parcă ieri intr-un pat, sau de mână.....
El: ...prin oraș
El:: Nu ştiam nimic decât că....te vroiam numai pt mine!!!!!!!!
Ea:  ce frumos era..si ce frumos era in lumea noastra, creeata de noi
El: Evident, crescut singur, nutream un însemnat bagaj de egoism...
Ea: nu e asa
El: Zici?!
El: Păi dacă...
El: ...te doream numai pt mine,

Ea: pai...si eu la fel
Ea: asa ca..nu e neaparat egoism...in sensul rau
El: vroiam să zâmbești doar pt mine,
Ea: ce frumos era.....Doamne....imi amintesc cu atat de mult drag si ceva in piept ma strange 

El: vroiam să fii dulce doar cu mine,
Ea:...au fost clipe de neuitat

El: Tocmai asta le conferea fascinația asta... inima de copil, fără prea multe ifose, fără atâtea chestiuni care-acum îmi fac aerul teribil de respirat..!!
El: Ah!!! Atâtea aș avea să-ţi spun.....
Ea: spune-mi)

Ea: nu te opreste nimeni cristi
Ea: te rog
Ea: deschide-ti sufletul si spune-mi ce ai pe suflet
Ea: ce vrei
Ea:stii ca asa faceam mereu iubire
El: Ufffff!!! N-am ştiut (poate) s-apreciez niciodată ceea ce se merita într-adevăr.....
El: Și-am acționat (de felul meu sunt așa) după calcule...

Ea: in momentul de fata, acum, ce iti doresti!
Ea:: spune-mi ce ai vrea acum
Ea:: daca ar fi totul posibil
El:: Of, Doamne!!!... Pot să-ncep cu "ce-aș fi vrut?!"
Ea:: poti si asa
El: Aș fi vrut... și regret o veșnicie, ca, atunci când eram doar noi doi, împleticiți pe colțul patului din acel dormitor în roz, să nu fi făcut teologia sfinților, și să fi făcut DRAGOSTE fără limite... așa cum poate mi-aș fi dorit-o și poate și tu!.... Dar mintea mea era.....
El:: ...aiurea...
El:: ....făcând calcule





Trece timpul...si uneori cand oprim intr-o gara mai gasim cate un calator care a coborat.....





2 comentarii:

Anonim spunea...

Cat de frumoase sunt aceste regasiri..dar voi de cat timp nu ati mai vorbit? de ce ati pierdut atat amar de vreme?

Simona spunea...

Anonimue draga...de zece ani nu am mai vorbit...a fost ceva atat de profund, pus, frumos si incarcat cu iubire incat si acum dupa ani de zie imi amintesc atat de clar totul...dar ...cineva s-a jucat cu drumurile si fara sa isi dea seama drumurile noastre au fost asezate paralel pana deunazi...cand vazand greseala comisa a alaturat drumurile....
si nu am pierdut..am aprofundat, am invatat...am inteles..