Ramas bun..vis neimplinit..pierdut intr-o noapte de martie..

Mă vând ţie, ideal pierdut, mă vând necondiționat şi fără rezerve! Mă vând cu tot cu sacii de energie şi la oferta sunt şi cutiile de amintiri! Mă vând toată, fără să îmi pese că poate voi mai avea nevoie de mine, într-o zi!

Ţi-aş face o ofertă pentru a mă putea cumpăra dar, din fericire pentru mine, nu ai posibilitatea să mă cumperi! Mi-ai lua gândurile, ştiu! Şi corpul! Şi Zâmbetul! Nu-i aşa că ți-e ciudă că îţi fac oferta asta şi nu te poţi bucura de ea?
Dacă tot nu mă cumperi, pentru că nu îţi permiţi! Spune-mi tu cum e să te vinzi pe nimic, ca tu pe nimic te vinzi şi nici nu oferi decât iluzii. Ce sentiment te încearcă atunci când te cumpără cineva cu încredere şi te arunca pe marginea străzii? M-aş putea vinde şi eu pe iluzii, nu mi-ar fi greu, dar totuși cum rămâne cu privitul în oglindă, dimineaţa? Așa-i că nu ai nici o problemă? Sau ti-e prea murdară oglinda ca să mai poţi să vezi în ea?

What comes around, goes around! Ştii expresia asta? Nu cred, nu mai spun nimic... nu meriţi nici măcar cuvintele să mi le irosesc, timpul nici atât! 

Nu cred că meriţi ceva din partea mea... şi totuși eu m-aș fi vândut ţie...

Decid să îmi văd lucrurile clare din viaţa mea, incertitudinea îmi dă dureri de cap! Abia am timp pentru oamenii frumoşi ce mă înconjoară... de ce să îmi mai irosesc timpul şi cu tine?
Rămâi cu bine, vis neîmplinit! Ai ani de când sălăşluieşti la mine-n suflet!! Am vrut să mă vând ţie... nu mai vreau! Te încui, pe tine, într-un turn din castelul uitării!! Rămâi acolo! Simona are alte preocupări acum, nu mai vrea să viseze! Simona s-a decis să fac paşi mari, să urmărească o linie spre fericire.. nu îi este greu. Trebuie doar să vrea.. să plece.

Ştiam că timpul începe de mâine. Ştiam că la miezul nopţii se pornesc rotile, moara începe să macine şi că eu nu sunt gata. Ştiam că mâine începe să curgă nisipul şi eu aveam paşi de repetat, mişcări de exersat. Lasă-mă să plec! Lasă-mă să plec! îţi ziceam în gând. Şi gândul mi se izbea,ca o pasăre albă şi oarbă, de pereţii camerei. Şi stătea acolo, ţesând pânze peste mâinile mele şi legându-mi picioarele.
Noaptea trecuta nu am dormit. Am stat şi m-am uitat pe geam, măsurând paşii câinilor din amintiri. Interesante traiectorii mai aveau, acolo în imponderabilitate, acolo unde timpul nu se născuse şi unde pielea mea era fără pată. Toată a ta. Întinsă, ca o coală de hârtie, pe care tu desenai cu mâna-ti sigură tot ce-ţi trecea prin cap. Şi eu te lăsăm. Îţi apăsam mână mai tare pe creion. Îţi explicam consistenta sânilor şi îţi arătăm din ce e făcut sângele meu. Îţi arătăm mecanismul fin al hemoragiilor controlate. Că te iubeam, nu de alta.

O vreme, îţi dăruiam multe. Cutii frumos ambalate, în cireşe, şi iarbă, şi aur. Înăuntru, pereţii erau mânjiţi cu vina. Ispăşeam. Colindam văile plângerii şi plantam roze. Şi mărgăritare. Săpăm pământul cu mâinile goale. Intrăm în Groapa Marianelor şi aşteptam vânătorii de balene cu harpoanele lor. Ieşeam în fata tancurilor şi mă rugam să fiu lovită. Să cad acolo. Orice, numai să nu trebuiască să scot gândul acela înduioşător de inutil, care nu mă proteja împotriva nimănui. Vina sedimentata. Vina granulata în conglomerate. Pietrele pe care le mâncam la cină ... Te mirai puţin că nu mai mâncăm împreună, dar credeai că e vorba doar de cochetăria mea. Nu te contraziceam. Simţeam gândul inflamându-se iar. Şi boldul străpungându-mi treizeci şi două de rânduri de celule.

Lasă-mă să plec, lasă-mă să plec, îţi cântau toate păsările migratoare.