Optimismul meu..

Doamne, că mult a mai trecut de când am evitat să scriu... am scris ciorne, am şters şi mă gândeam ce rost are să scriu toate astea? Uite că azi m-am decis să scriu şi poate diseară când ajung acasă o să le dau şi lor publicare... Am avut o lună încărcată, o lună în care am descoperit că unii bărbații stăpânesc atât de bine arta disimulării încât unele femei, mai credule se îndrăgostesc fără scăpare, se lăsa minţite şi, probabil, chiar dacă știu adevărul se amăgesc cu speranțe... da, speranța moare ultima dar ce nevoie ai lângă tine de un bărbat care minte şi trece prin nenumărate aşternuturi? Ce nevoie ai lângă tine de un bărbat care îţi spune cuvinte frumoase de alint dacă apoi în faţă alte persoane spune că nu ești decât „una”... Păcat că unele femei potente intelectual se lăsa atrase în cursele acestor Casanova... ce rost are să mai despus firul în patru? Unora le place să fie umilite... dar alegerea le Aparține în totalitate...
Am avut o stare ciudată, am avut tăria să uit şi să trec mai departe cu toate rugăminţile, cu toate scuzele de doi bani, cu victimizarea şi prezentarea situației în avantajul lui... Unii nu știu când să se oprească şi cad în penibil... dar cine sunt eu să le explic? Mai ușor e să tratezi cu indiferenţă şi să îţi vezi de lucrurile cu adevărat frumoase din viața noastră!
Eu am avut parte de o vacAnţă la ski superbă şi pentru asta trebuie să îi mulţumesc Georgianei şi lui Udo!! Am fost şi am stăpânit pârtiile din Austria, m-am simțit iar, o învingătoare pe părţii, senzaţia pe are mi-o dă schiatul nu se compara cu nimic, bine, aproape nimic:) Momentul ăla când ești în vârful muntelui şi pleci spre coborâre... stăpâneşti muntele, zăpada... şi gândurile îţi sunt într-o linişte profundă şi liniştitoare... mereu pe pârtie am fost o altă Simona... mi-a plăcut mereu să cred a sunt o învingătoare şi o femeie puternică... puţine lucruri sunt cele care mă doboară... şi nu le las să stea prea mult la mine în gând... un singur lucru nu pot să îl alung şi nici nu vreau... dorul de tata... Uneori mă cuprinde o tristeţe şi nimic nu mă bucură... nici vorbele calde ale prietenilor, nici pozele cu el... nici amintirile din vremea când eram copilul nevinovat în curtea părinților mei... Am fost educare să am frică de Dumnezeu şi să am respect, bun simţ... să mă lupt pentru ceea ce îmi doresc şi să obţin pe cai corecte şi drepte... Tatăl meu a fost un super om, şi da, poate sunt subiectivă dar credeți-mă că mulţi cunoscuți au vorbe doar de laudă despre el... avea o îmbrăţişare aleasă, vorbele şi cuvintele lui îmi sunt exemplele de căpătai în viața!! Dacă sunt o persoană cu bun simţ, cu respect pentru cei din jur se datorează în mare parte lui... şi mamei şi bunicului de pe tata...
Dar să nu vă întristez prea tare, eu ascult Andre Rieu-Concerto d'Aranjuez şi îmi cam vin şoriceii pe lângă mine... îi alung şi încerc să mă gândesc la Primăvară, la lucrurile frumoase prin care natura trece în această perioadă şi cum totul renaște la viața, Cum totul este o veselie şi pot doar să visez la un buchet de ghiocei şi de viorele, la un mărţişor şi la lucrurile frumoase pe care mă încăpăţânez să le aştept şi de care mă conving singură că se vor întâmpla şi în viața mea...
O Primăvară frumoasă, dragii mei!!! O primăvară însorită şi vesela!!! Dimineţi cu surprize plăcute şi oameni strălucitori lângă voi!
Bun venit, Primăvara!!!!!!