Puterea de a merge mai departe

De cateva zile am o stare foarte ciudata..nu stiu daca din cauza faptului ca sunt departe de tara de 2 luni si nu am fost obisnuita sa stau asa de mult plecata, daca e din cauza ca imi lipsesc prietenii... probabil eu sunt cauza...e probabil normal pentru cei care pleaca din tara..pentru mine e prima data cand am parasit tara si nu a fost cu scopul de vacanta ci pentru totdeauna!
Ultima data cand mi-am vazut toata familia a fost un eveniment tare trist..inmormantarea bunicii mele..ca si cum, saraca, Dzeu sa o ierte, a vrut sa imi revad toti verisorii, toare rudele....imi amintesc si acum ultimele ei cuvinte ..cand vorbeam de racituri si pui cu smantana...pe patul de spital si imi spunea ca daca mai ajunge acasa o sa imi faca...acum am pui cu smantana facut, l-am facut aseara..si am mancat si mi-am adus aminte cum mereu ma astepta saraca de ea cu mancarurile mele favorite si iubea felul meu de a manca cu pofta si cu placere...
Poate ca imi este putin dor de casa..sau poate ca na m-am acomodat inca cu statutul de cetatean strain intr-o tara straina..nu as putea sa spun ce este cu mine..incerc si eu sa imi dau seama...mi-e dor de unii oameni de acasa, stiu ca pe unii de acasa i-am dezamagit ( My bro)...dar oarecum, asa per total sunt multumita...

Puterea de a merge mai departe sta in mine, in dorinta mea de a reusi...
AM pornit sa scriu pe blog dupa ce am citit postarea de pe Blogul de Americanca.
Va redau mai jos postarea:
Poveste de Craciun....
Nu stiu ce se intampla astazi, de tot primesc mailuri din astea. Si credeti-ma, ca nu vreau sa va deprim. Nu stiu daca e adevarata povestea asta, dar pe mine m-a cam zguduit. Asa ca am vrut sa o impartasesc si cu voi. Conluziile le trage fiecare....

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am
aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de
piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă
împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat
definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de
medicină de la Cluj...

Ne-am cunoscut aici, la Koln , la spitalul la care reuşisem
să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere...Ne-am căsătorit apoi
după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...

Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia
oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la
marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile
în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că
merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar
Karinna o indrageşte tare mult...

Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la
calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la
Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom
aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a
sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri,
care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare
seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum
avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei
la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate
mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar
cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din
Canada , mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai
ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv
din ţară ...Au vândut casa buni cii iar banii pe care i-au primit i-au
împărţit la
3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o
dă nouă...Aşa-s mamele...

Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez
sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte incă de anul
trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care
s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul
cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu
toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până
la Crăciun...

Zâmbesc de una singură, ca proasta şi incerc să-mi alung
din minte orice umbră despre trecut...

Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13
ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise
încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de
5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o
colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică.
A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să
dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai
săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost
să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi
300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai
puteam economisi 100.000 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a
vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne
imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80
de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât
erau...
Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la
căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în
casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere
dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a
calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai
ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar
pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să
schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm
lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi
trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa
că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată
noaptea de nerăbdare...

A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi
n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa
cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe
drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în
Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre
cele vechi.
Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate.
Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi,
fiecare, câte una de 100.000 lei.
Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a
făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu
cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe
mama la uşă . Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic
în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama
l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de
100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva
minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână,
ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii,
că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi
mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi
atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii
le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de
Crăciun am aflat că eram.
N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut
apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la
Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă...
Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi
nu ştiam ce fac săracii cu banii...
84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns
1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din
Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec
din România... Sau puteti citi direct postarea originala aici.