32 de ani...cand de fapt ma simt ca la 23 :)

Sper de data asta sa duc la bun sfarsit postarea...ma chinui sa scriu de ceva zile...scriu, sterg, scriu, sterg...nu imi gasesc cuvinte si asa cum multi mi-au spus ....s-a intamplat ca eu, care mereu aveam prin fiecare buzunar cuvinte adunate, in fiecare celula cate un cuavnt sa raman fara ele...la mine linistea este ceva strain si lipsa cuvintelor apocalipsa....dar uite ca acum...acum au disparut..s-au ascuns asemeni unor raze de soare in spatele unui copac frumos si falnic...Mirosea a frunze umede si a pamant cand ma indreptam spre sala....in aer plutea parfum de noeimbrie si eu ma agatam cu toata puterea de ultima raza de vara, vara nevazuta aici in Dublin. Paseam prin covorul care fosnea a moarte si imi aduceam aminte Cismigiul si ultima baie de frunze facuta anul trecut...eram tot singura, eram tot agatata in vara unui an frumos, eram tot eu cu mine..ceea ce ma uimea nu era ca viata mea e ca o piesa de teatru ci faptul ca am atat de putine personaje...Am inceput sa aranjez sala si sa ma gandesc ca soarele a aparut in Dublinezia cu un scop, probabil sa imi aduca o raza de speranta ca pe un drum insorit nu imi mai este frig..chiar daca sangele corpului meu imi cerea manusile negre si pufoase purtate in utlimii ani pe aleile toamnei...
Imi venea sa imi alung gandurile in vantul ce imi pisca umerii si sa fie culese precum polenul...dar ceva ma oprea...emotiile imi dadeau ghionturi si mereu imi repetam ca sunt puternica, sunt infipta in realitate si trebuie sa merg spre ceva anume, un scop bine definit si anume, cel pe ziua de sambata, sa fie un eveniment reusit si sa uit de toate muscatele din camera mea care noaptea ma rodeau si ma chinuiau...
A fost atat de pe rapid totul incat uneori parca si uitam unde sunt, de ce sunt...la un moment dat mi-am dat seama ca emotiile ma coplesesc si mi-am spus ca nu am cum sa fiu eu cea care ma las doborata atat de usor si am luat-o la gona...pe holurile sufletului meu erau doar doua ganduri ratacite, imbracate dezordonat si care sigur raceau in hotelul de gheata ce era instalat in zona inimii....
Cand totul in mintea mea era pe doua baricade si cand incercam sa zambesc asa cum fac mereu pentru a masca tristetea ce si-a luat chirie la mine in gand ceva s-a intamplat...O multime de ochi erau atintiti spre mine, o armata de urechi vroiau ca eu, Simona, sa spun ceva....si eu ,a chinuiam sa caut in camarute si in colturi cuvintele...Mi-am pierdut cuvintele, mi-am pierdut logica, calmul si tot in momentul cand toti cei prezenti au inceput sa cante La multi ani!...Eu ma gandeam acasa...dar mi-am dat seama ca acum, acasa, inseamna aici! Aici, intre asa de multi oameni frumosi, aici unde ploaia imi da mirosul de iarba proaspata, unde soarele apare doar cand norii au plecat sa joace sotron si picaturile se mai odihnesc putin pe coada curcubeului....Aici, in tara asta verde o mana de oameni s-au hotarat sa imi dea un test sa vada cum il trec...si l-am trecut fara sa plang ( prea mult), incercand sa chem inapoi gandurile rasfirate prin polenizare...
Sunteti atat de frumosi toti cei care sambata ati avut un gand bun pentru mine si chiar si cei cu rele... ma simt mica acum, m-as ascunde undeva si asinchide ochii sa imi aduc aminte frumusetea voastra care ma orbea...sinceritatea voastra care ma gadila usor la glezna dreapta...SUNTETI MINUNATI! ar fi trebuit sa spun asta si la Alssa dar m-ati blocat, m-ati facut sa raman leftera de cuvinte si cu emotii de puteati sa faceti credit si tot imi mai ramaneau.....
Ati devenit acotri in piesa mea de teatru in care ma plangeam ca nu mai am...si sunt mandra de actorii mei care m-au facut sa deschid ochii unui week-end presarat cu aroma de scortisoara, cu ochi calzi si cuvinte dupa care tanjeam...
Ati facut un copil fericit ca a primit cea mai frumoasa plansa de pictat si o sa incep sa pictez cu voi de acum, despre voi si pentru voi! Ati devenit culorile ce imi invioreaza viata si familia mea .....
Va mulumesc in felul meu,,,aici, in spatiul unde colorez de fiecare data cateva magnolii,...imi plac magnoliile dar pe voi va iubesc pe toti cei care sambata seara mi-ati neutralizat cuvintele si mi=ati facut incalzirea pentru duminica..unde tot voi, in mare parte m-ati facut sa dau drumul picaturilor cristaline care plecau din ochii mei muti de uimire.....Va multumesc!....