Ma ascund sub stropii de ploaie si astept zilele cu soare, astept sa rasara luna si sa imi asez capul pe perna din iarba de mare, sa dorm si sa visez, sa ma gandesc si sa construiesc vise. Cum? Nu stiti ca la construit vise sunt cea mai buna? Le dau culoare si viata in gandul meu, le imbrac in vesminte pictate cu culorile nemaivazute ale lumii si le inviorez cu fluturi. fluturi de o zi, asa cum sunt si gandurile mele, iau nastere dimineata si seara le las sa moara, le alung si le omor daca nu vor sa moara ele singure.
Visele mele s-au spulberat de mult, intr-o zi geroasa de februarie, fara sa imi dau seama le-am lasat pe un peron de gara, le-am lasat sau le-am uitat? nici eu nu mai stiu...stiu ca de cate ori am trecut prin gara respectiva peronul era plin de tot mai multe vise, iar ale mele nu le zaream. Uneori ma gandesc sa ma duc cu o lopata in gara, sa le scot de sub morman si sa le iau acasa, poate mai am sanse sa fauresc ceva din ele...asta dupa ce le dau putin ceai cu rom, niste gogsi aburinde cu gem, le las sa se incalzeasca si apoi tratez cu ele.
Cand eram adolescenta visam atat de frumos, era atat de usor sa le fauresc, sa le dau culoarea care mi-o doream, aveam puterea varstei cand totul era posibil, apoi am crescut, am invata, am suferit, mi-am dat seama ca nu mereu iesea cum imi doresc eu....si cu trecerea timpului mi se intarea si mai mult credunta ca , odata cu trecerea timpului si stralucirea visului meu se pierde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu