La taifas

Au trecut 5 luni si ceva de cand am luat drumul strainatatii. a fost alegerea mea si chiar daca nu au mers toate cum speram, chiar daca nu a fost visul pe care il visam si il asteptam totusi sunt tot aici, in Dublin. De multe ori alegerile facute nu sunt cele mai bune, de multe ori nu mai suntem rationali si gandim pe moment. Asa a fost si plecarea mea! Am spus ca plec si am plecat.Mi-am uimit toti prietenii, mi-am uimit familia si toti cunoscutii care stiau ca eu nu vreau sa plec din tara, care stiau ca eu visez sa imbatranesc frumos in Romania.
Am gasit Irlanda urata la inceput, nu imi placea, nu ma simteam in largul meu, simteam ca ma plafonez, dorul de casa si de cei dragi ma macina si mereu ma gandeam la zilele cu oamenii mei dragi, serile de vineri cu fetele, serile de fotbal cu baietii mei...nimic nu ma multumea, nimic nu era pe placul meu. A inceput apoi perioada de munca, perioada cand incepi sa cunosti oameni, sa ii pastrezi langa tine, sa te miri de rautatea unora, sa incerci sa intelegi mentalitatea lor..dar toate astea au venit cand eu eram scufundata cu bocanci cu tot intr-o depresie din care nu imi mai ajungeau fortele interioare sa o depasesc. Multumita unor oameni extraordinari am depasit aceasta perioada, am inceput sa fac pasi mici si siguri, am inceput planurile pentru Scoala Romaneasca din Dublin, apoi a venit si postul oferit la ziarul Actualitatea IRL si incet incet lucrurile s-au asezat.
Sunt mai linistita acum, incerc sa trec peste dezamagirile avute, sa trec peste oamenii care m-au lovit cu vorbele lor, peste noptile nedormite si sa merg inainte. Stiu sigur ca ceva bun ma asteapta in viitor.
Dorul de casa, de prieteni este mare, dorinta de a fi macar o seara iar ca inainte ma macina minut cu minut dar apoi realizez ca oricum ei au viata lor, oricum daca intr-adevar exista o prietenie distanta nu o va rupe..si merg inainte! Inainte spre zile frumoase si calde!