Sentimente noi

Mereu cand ma trezesc in noua casuta am impresia ca sunt la mare. Aud pescarusi si asta ma duce cu gandul la concediile la mare cu parintii mei, cand ma trezeam dimineata nerabdatoare sa mergem la plaja. Cand am mai crescut si drumurile la mare au inceput sa fie facute cu scop unic de distractie nu mai dadeam atentie pescarusilor:)
Au trecut doua luni de cand sunt in Irlanda si da, stiu ca am scris foarte putin pe aici dar parca mi-am lasat pofta de a scrie in Romania.
Nu vreau sa bat trambitele dar cred ca toti cei care pleaca din tara au o perioada, la inceput ma refer, cand le este greu, nu se simt in largul lor, le este dor de obiceiurile lor , de familie, de prieteni. Stari de astea nutresc si eu...sunt zile ( ca cea de vineri) cand imi este dor de telefoanele dintre fete ca sa ne vedem , unde iesim, ce facem, de plimbarile cu masina in plina noapte, de cheia indoita in benzinarie:)) , ....mi-e dor de serile petrecute la vara-mea Valentina, de iesirile cu bro pe la cafenele, de plimbarile prin mall si cascatul ochilor aiurea; aici nu cunosc romani si nici nu am cu cine iesi la o cafea sau la un suc. Aici ma simt singura si atat( nu ma plang..dar...)...eu care am fost mereu inconjurata de agitatie, nebunie acum parca ma plictisesc....stiu ca e doar o perioada, pana incep si eu sa cunosc pe aici dar stiu sigur ca persoanele din Romania nu vor fi inlocuite cu nimeni aici...
Uneori stau in pat si ma intreb daca asa de greu a fost pentru toti cei care au plecat din tara, daca sentimentul ala ca te rupi de ceea ce ai fost obisnuit pana acum este atat de profund la toti.Am mai intrebat daca si pentru altii a fost la fel de greu si mi s-a spus ca e normal, iti schimbi total ritmul de viata, locul, oamenii din jurul tau. Imi aduc aminte venirea in Bucuresti care a fost tot la fel de brusca precum si plecarea in Irlanda, tot fara prieteni am venit, tot fara nimeni cunoscut doar eu si un el si da, pe parcursc mi-am format o mica familie in Bucuresti, mi-am format lumea mea si eram fericita in ea, cu bune si cu rele, cu zile si nopti, cu bucurii si despartiri; acum sunt cuminte si astept sa imi formez si aici lumea mea. Probabil ca firea mea agitata si nebunatica isi face simtita prezenta. Nu e vorba ca imi e dor de limba romana ca si aici o aud zilnic: pe strada, la supermarket, in piata; uneori am impresia ca parca as fi in alt oras decat Bucuresti, dar tot in Romania, deoarece la rand la casa in supermarket este imposibil sa nu fie macar o familie de romani, prin piata este imposibil sa nu auzi dialoguri in romana...sunt multi romani aici deci ar trebui sa nu imi fie teama ca nu o sa am viata sociala, nu? Trebuie doar sa prind putina vechime pe aici, nu?
Va las ca ma duc sa fac ceva de papa si gandul imi zboara la o portie de mucenici cu miere si cu nuca ( doar ce am citit la Ioana pe blog). Din pacate persoanele care faceau cei mai buni mucenici ever nu mai sunt, sunt saraca..nu mai am nici o bunica:(