duminică, 23 mai 2010

Despre copii

Cred ca toti ne dorim copii, toti visam la ziua cand vom fi parinti...dar cat de multe implica acest lucru....an afkat fara sa fiu parinte.
Experienta pedagogica m-a ajutat oarecum sa intuiesc anumite lucruri specifice parintilor dar saptamana ce abia se incheie am invatat atat de multe.
Totul a inceput miercuri dimineata cu un telefon prin care mi se spunea ca o verisoara de a mea a disparut de acasa...am sunat-o pe matasua-mea( mama ) care printre lacrimi mi-a spus ca a plecat...am reusit sa o tin pe linia normalitatii si i-am cerut un numar de telefon de al ei, daca a contactat-o...am notat numarul si facandu-mi o Sf. Cruce am sunat pe acel numar. Mi-a raspuns Oana...am vorbit cu ea..un copil dezorientat de 19 ani, epileptic, fugit de acasa datorita neintelegerilor cu parintii. Am incercat sa o conving sa imi spuna unde e dar m-am lovit de un zid secretos din teama de a nu ii anunta parintii. Copilul fugit de acasa este speriat, debusolat, trist si singur. Cauta alinare si spera intr-o reusita prin care sa demonstreze ca parerea proasta a parintilor despre el este eronata....Stiu ca si eu am trecut prin asta! Si eu am suportat multe de la parinti si totul a culminat cu plecarea mea definitiva la Bucuresti si timp de 1 an si 7 luni ai mei nu au avut nici o veste despre mine. Acest gest a fost drept urmare a nenumaratelor acuze nefondate ale mamei mele, ceruturi, batai, reprouri. STiind aceste lucruri am incercat sa ii castig increderea verisoarei mele si am reusit....miza era mare in joc...avea incredere doar in mine sa se vada doar cu mine...Am plecat la Bacau...am cautat zile si nopti peste tot: colegi de clasa, fisti iubiti, fosti colegi...scenari puse la punct si rugaminti sa se vada cu mine. Promisiunea ca ajung in Bacau si ne vedem lata de vant; deoaree am ajuns la Bacau si la capatul firului de telefon ma loveam de mesageria vocala...Primesc un telefon prin care mi se explica vag ca Oana este in siguranta dar nu are incredere totala in mine ca nu va ajunge din nou in casa parinteasca. Mint, imi dau cuvantul de onoare ca nu i se va intampla nimic, ca o sa o apar, ca sunt aici doar pentru ea....Imi amintesc reactiile parintilor meu, lacrimile lor cand le spuneam ca nu mai rezist...uimirea tatalui meu cand i-am spus ca eu vreau sa termin cu viata....
Iau agenda de telefon si incep sa imi sun prietenii care m-ar putea ajuta: politie si ate departamente. Toate itele mi se pareau incurcate...reusesc cu chiu cu vai sa dau de acea persoana iar joi..rugaminti si promisiuni...explicatii, aflarea unor lucruri care ma faceau sa ma intreb unde au fost parintii ei pana acum de nu au cnstientizat ca un bolnav de epilepsie trebuie tratat special....bunici plangand care ma sunau daca am vesti bune..parca le simteam in glas tipatul de ajutor....o mama care plangea si care parca simtea ca eu ii sunt unica speranta....
Joi pe la 12.30 primesc un telefon: Dra, va puteti vedea cu mine peste 2 ore? Va duc la verisoara dvs. Aflasem ca intrase intr-un anturaj periculor: recidivisti, bolnavi psihici, golani....Prieten bun din Bacau Valeriu a fost alaturi mereu...m-a sprijinit, m-a ajutat.mi-a pus prietenii lui la dispozitie doar sa reusesc sa o gasesc...fac scenarii pe care le adaptez din mers....ajung la 14.00 sa ma intanesc cu omul respectiv...merg sa o iau pe vara mea.....dintr-o scara de bloc...un copil cu 3 genti in care isi ingramadise ceea ce crezuse ea ca e prioritar, cu lacrimi in ochi si incredere in mine...o las sa se urce in taxi..ma uit la ea si o intreb: esti bine?....ea imi sopteste: acum ca sunt cu tine, da.
Ma gandeam la ce e mai rau..o intreb daca a mancat si apoi hotaram sa mergem sa mancam undeva, sa se linisteasca. Pe drum imi spune ca a fot sechestrata de un individ si supusa la raporturi sexuale cu diversi.....plangand imi spune ca are acest cosmar de cateva luni....Ma ingrozesc...Dau un telefon si dupa 30 de minute ajung la IJP Bacau- Sectia de Judiciar..acolo spun pe scurt ce s-a intamplat din povestirile Oanei...este chemat Dna Psiholog....si incepe sirul declaratiilor.....pe la 7 jumatate simteam ca nu mai stiu sa scriu, sa vorbesc....ma durea capul si stiam si tensiunea in care parintii stau la usa politiei. Nu au fost lasati sa intre deoarece ne temeam de o criza a Oanei, avand in vedere ca nu vroia sa vb cu ei....coununicam cu ei prin mesaje....Primesc telefon de la persoana cu care m-am intalnit pentru a o recupera....persoana despre care aflasem ulterior ca in dimineata acelei zile o violase....i-am spus ca sunt la spital sa ii fac verisoarei mele un control ginecologic..iar el foarte calm ma asigura ca nu e insarcinata deoarece s-a folosit protectie...imi venea sa urlu la telefon...dar nu zic nimic, era pe speacker..si ii spun ca o sa merg la politie deoarece mi-a spus ca a fost violata....el imi propune sa ne intanim..ca in filme punem la cale intalnirea, comunicam cu politisti trecand unul pe langa altul. Il vad ca se apropie, fac semnul convenit, il legitimeaza, il baga in masina, plecam spre sediul politiei...recunoaste ca a avut contact sexual cu ea...dar spune ca nu a fortat-o...terminase si ea de vb cu psihologul..aflu ca sufera de dedublare a personalitatii si lipsa de afectiune...Ma ingrozesc....este posibil ca totul sa fie o telenovela in care unii se victimizeaza. Pe la 9 plecam spre casa, linistiti...Ajungem la bunici sa ii linistim si pe ei..ii pregatesc de pe drum sa nu o certe, sa nu ii spuna nimic, sa se comporte normal pentru a nu avea surprize. A doua zi urma vizita la IML Bacau....In noaptea aia am stat la bunici mai mult, pe la 12.30 plecam spre casa..a doua zi dimineata la prima oara la politie iar. Ma anunta inspectorul sef ca o sa avem surprize....mergem la iml, se constata deflorarea care nu era recenta dar nici urma de violenta.... Este verisoara mea si nu stiam cum sa reactionez..nu stiam ce sa spun..cum sa gandesc..cui sa gasesc scuze. Ajung la politie inapoi si imi spune Sorin ( politistul) sa merg cu el ca vrea sa imi arate ceva...Intr-o camera era matusa mea, dadea declaratie, intr-o camera vara mea si intr-o alta eu....in mana imi este pusa o scrisoare..era scrisu Oanei..verisoara care eu o credeam inocenta si nevinovata folosea un limbaj trivial, depana anumite momente intime char cu una dintre persoanele pe care o acuza de viol....mi se misca scaunul de sub fund...cer un pahar cu apa si ma gandesc ce si cum sa fac....cum sa explic parintilor ca e posibil sa nu fie cum credem noi?
ZIua este la jumatate...uitasem complet ca este sarbatoare: Sf. Imparati Constantin si Elena. Ziua mamei, bunicii, unchiului, matusii, verisori...eu parca eram intr-o capsula rupta de realitate..cum sa le spun unor parinti ca lucrurile nu stau asa cum , ipotetic vorbind, ne-ar fi convenit mai mult...adica as fi preferat sa stiu ca e cum spunea Oana si nu cum vad faptele pe hartie. Din declaratiile celorlati reiesea o cu totul alta poveste...Se stabileste expertiza psihiatrica pentru marti, 25.05.2010...
Termina matusa-mea declaratia, intre timp am fost sa stau de vorba cu psihologul, sa ii ecxplic anumite probleme din mediul familial ca sa stie cu ce se confrunta, o rog sa asigure consiliere psihologica familiei...ii explic in cuvinte putine dar precise despre unchiul meu, matusa mea si vara mea , comunicarea dintre ei...
Accepta matusa-mea dialogul cu pshiologul, i se explica realitatea dar in cuvinte blande ( lucruri pe care si eu am incercat sa le explic familiei dar nu am fost luata in seama), se cere prezenta tatalui..suna-l pe unchiul si spune-i sa vina la politie...si afara asa ploua....
Spre seara plecam...imi sun oamenii care purtau numele de Constantin si Elena...ajung acasa si franta de oboseala o ajut pe mama la anumite lucruri necesare ca a doua zi erau Mosii, trebuia sa mearga la BIserica...pe la 2.00 adorm... ma trezesc la 13.30, sambata, mananc, buimacesc putin prin bucatarie si apoi somn pan l 23.20..cand ma trezeste mama sa imi fac bagajul....
Azi dimineata am plecat spre Bucuresti, dorindu-mi ca zilele trecute sa nu fi existat...plec la drum trista si gandindu-ma ca o familie isi traieste drama in tacere si durere...ca aceasta drama ar fi putut fi evitata daca se intelegea de la inceput ca vara-mea nu e un copil normal.....
Imi doresc enorm copii si sper sa fiu un parinte bun, sa fiu prieten cu ei si sa ii fac sa se simta in suguranta in familie, sa se simta doriti si niciodata sa nu simta ca in alta parte le va fi mai bine....

Un comentariu:

Natural spunea...

Trist!