Cursul vietii

Este adevarat ca toti suntem trecatori pe acest pamant si nimic nu dureaza o eternitate, este adevarat ca suntem constienti ca intr-o zi sau alta ne luam ramas bun de la aceasta lume si lasam in urma oameni care ne plang, ne pomenesc si se gandesc la noi...doar ca niciodata nu suntem pregatiti.

Saptamana asta mi-am condus pe ultimul drum ultima bunica....am ramas atat de goala in visteria mea unde pana acum 9 ani aveam 4 bucati de bunici frumosi, iubiti, blanzi, inteligenti si haiosi. Nimic nu va inlocui locul ocupat de ei in sufletul meu si nimic nu va sterge amintirile mele din copilaria frumoasa pe care am avut-o! Nimeni nu imi poate lua suferinta care este in sufletul meu acum asa cum nimeni nu imi poate da inapoi macar cateva clipe reale cu cei dragi, plecati prea devreme.

Nimic nu prevestea ca anul acesta voi fi in doliu, dar cum neprevazutul isi face simtita prezenta asa si la inceputul lunii decembrie eram in spital, langa bunica mea.....o bunica si o mama exceptionala, de o blandete pe care imi este greu sa o descriu...un om deosebit, o femeie puternica care la nici 27 de ani i-a murit primul sot, a ramas cu doi copii...s-a recasatorit cu un om deosebit si a mai avut 2 copii. Vremurile au fost grele in trecut dar cu munca, vointa si putere si-au facut o gospodarie frumoasa, si-au crescut copii frumos si a devenit model de viata pentru nepotii pe care i-a crescut in casa de pe malul Siretului. Imi aduc aminte , parca s-a intamplat ieri, diminetile in care ne trezea mirosul de gogosi, clatite, coltunasi, lapte cu cacao, placinte, invartita...atat de multe bunatati stia sa faca cu mainile ei trudite; mancarea pe care o pregatea bunica era cea mai buna, nici mamei nu ii ies atat de bune....blandetea cu care ne vorbea, ne indruma in viata si ne spunea mereu sa credem in Dumnezeu ca ne va fi usor in viata..In ultimele ei zile i-am fost alaturi si i-am spus cat de mult o iubesc, ce femeie puternica este si ce bunica extraordinara, ca ne-a crescut cum trebuie si ca o iubim toti nepotii. Era atat de mandra de noi, de toti nepotii...nu am sa uit cand a fost preotit varul meu cat de mandra era, cand a devenit prima oara strabunica, cand imi povestea cum nepotul ei chirurg a operat-o, cand spunea tuturor ca eu sunt educatoare la ea in sat sau mai tarziu ca apar la televizor, cand povestea cum verisoara mea a luat bacalureatul cu nota aproape de zece si ca a luat la o facultate grea in Bucuresti...ii bucuram toti sufletul si pe toti ne iubea in aceeasi masura...marti eram toti la capataiul ei.. verisorul meu ..imbracat in straie preotesti ii canta vesnica pomenire, varul meu ii spunea bunicului cat de puternica a fost deoarece pacientii lui cu diagnosticul bunicii in 48 de ore plecau spre cele sfinte....marti eram toti cerniti de durere si parca toti am fi vrut sa fie un vis urat, un vis din care sa ne trezim si sa ne ducem acasa la ea, in Radomiresti si ea sa ne astepte cu o tava de poalen-n brau cu smantana....

Se spune ca Lui Dzeu ii plac oamenii buni, acum are in Imparatia Lui o mama desavarsita, o bunica extraordinara si o sotie model....ne-a luat-o noua..de aici de unde o mai vroiam cativa ani....
Dzeu sa te ierte, Bunica! Ai fost pentru mine oaza de blandete, mi-ai demonstrat ca bunatatea este o calitate rara si mi-ai aratat ca oamenii sunt toti frumosi, trebuie doar sa stii sa ii privesti!