joi, 26 noiembrie 2015

Întrebările unei mame!

"Sa respecti toti oamenii din jurul tău, indiferent de statutul lor social. Sa nu minti. Sa nu fii rea, sa nu jignesti si sa respecti regulile. Sa nu incalci principiile societatii. Sa nu faci compromisuri. Sa fii modesta si să muncesti mult. Sa fii responsabila, loială si sa iti asumi greselile pe care le faci."
Timp de 10 ani, caci atat aveam la revolutie, asta am fost Învățată. Asta am auzit de la părinți și de la profesori. Au fost suficient de multi cei 10 ani, sa imi clădesc caracterul dupa aceste reguli si sa imi însușesc educatia pe care am primit-o.
Alti 25 de ani am continuat sa ma ghidez dupa aceleasi principii si reguli fara sa imi pese ca lumea din jur se schimba si nimeni nu mai respectă nimic.
Pentru mine prietenia era ceva sfânt. Respectul era esential in tot ceea ce făceam. Responsabilitatea nu avea voie sa lipsească. Si inca sunt valori care ma definesc, chiar daca lumea din jurul meu a pierdut notiunile elementare din educatie. Am tinut cu îndârjire de tot ce m- a invatat mama. Si nu consider că ce m-a invatat este gresit. NU. Voi continua la fel, chiar si atunci cand voi fi dezamăgită. Voi refuza cu îndârjire sa fiu ca ei, chiar daca doar asa pot primi aprecierea societatii în care trăiesc.
Imi place cand ajung seara acasa si ma gandesc la ziua care s-a incheiat, sa pot spune "nu sunt ca ei".
Si totusi, adorm in general, plângând. Si nu plâng pentru mine. Eu sunt fericita ca acest sistem nu a reușit să mă schimbe. Plâng pentru copiii mei. Pentru copiii nostri. Pentru ca ma simt neputincioasă. Nu stiu ce sa ii învăt pe copiii mei. Ce educatie sa le dau pentru a reusi in viata.
Plâng pentru fiica mea pe care nu stiu cum sa o învăt sa se comporte pentru a fi in siguranță. Plâng pentru fiul meu pe care nu stiu cum sa il educa pentru a deveni OM.
Cum ar putea fiul meu sa devina un bărbat adevarat in aceasta societate, cand tot ce vede in jurul lui sunt violenta, minciuna și răutate? Cum sa il fac sa ma creada ca cei buni reusesc? Ce sa ii spun cand se simte nedreptatit si pedepsit pentru ca el nu minte? Probabil crede că sunt demodată atunci când, seara, inainte de culcare ii explicăm ca e bine sa fie bun si cand ii reamintesc sa isi spuna rugăciunea.
Iar fiica mea? Ea imi spune ca e nedrept sa reusească doar cei răi. Ca oamenii buni sunt considerati slabi si sunt exclusi. Imi spune ca a vazut ca toti isi fac dreptate singuri. Ca daca ai 14 ani si nu ai iubit, nu fumezi și nu chiulesti esti considerat tocilar. Ca note bune iau doar cei care isi ameninta profesorul nu cei care invata.
Copii mei imi spun ca le este frica sa meargă la scoala cu metroul pentru ca pot fi atentate. Si nu inteleg de unde stiu ei de atentatele din Paris. Raman muta de uimire cand aflu ca asta discuta la scoala cu profesorii. Ca le-au aratat poze cu tinerii arsi in club.
Oare acesti oameni care se cred pedagogi nu stiu ca este de datoria noastra ca adulti sa ii protejăm de astfel de informatii? Oare ei nu stiu ca in copilărie și în adolescență pot provoca traume emotionale astfel de informatii?
Fiica mea nu intelege de ce îi dau voie sa plece , in fiecare vara in tabere internationale, in care se promoveaza pacea in lume, dar nu ii dau voie sa iasa cu colegii de clasa.
Si cu toate acestea, ma lupt in fiecare zi, ca ei sa nu preia educatia impusă de societate. Incerc sa le explic că binele învinge oriunde,nu doar in filme. Ca este nevoie de răbdare si credinta. Dar asa cum stim cu totii in educatia unui copil este foarte importantă puterea exemplului. Si de unde exemple?
Si eu si multi alti părinti, vom adormi plângând seara de seara si ne vom ruga sa nu fim învinsul de societate. Ne vom ruga sa facem alegerile corecte pentru copiii nostri, fara a sti care sunt acestea. Vom risca, pentru ca ei, au sansa sa devina Oameni.


Guest Post- autor C. D.

Niciun comentariu: