marți, 5 martie 2013

Un fel de a merge mai departe e sa incerci sa lasi trecutul acolo unde ii este locul


Simt pentru a doua oara in viata mea ca am pierdut ceva ce nu voi sti niciodata de ce...ceva din interiorul meu a fost smuls si aruncat...pentru totdeauna....si oricat mi-as dori sa spun "vreau ", nu se mai poate...oricat mi-as dori sa visez cu ochii deschisi nu se mai poate....ma simt pradata si in acelasi timp spulberata....imi simt visele furate, ......imi simt dorintele abandonate in barba asa cum se aduna lacrimile atunci cand parca nu iti mai pasa de ele si nu mai vrei sa le stergi nici cu mana,....nici cu batista...... nici cu maneca..nu iti mai pasa..

 Sunt eu si gandurile mele, il privesc pe EL...stiu ca si lui ii este greu..nu inteleg cum naiba uneori imi doresc sa fiu eu si sa imi aud gandurile..aveam nevoia atunci sa nu vad nimic......sa nu simt nimic..momentele mele , rare, de egoism cand nu imi doresc ca altcineva sa faca parte din gandurile mele......Doar ochii imi erau in acea camera trista si luminata de o multime de lumini, plina cu oameni care ma priveau si imi stiau durerea...pana si lumina din hol imi deranjeaza statul meu...masca de oxygen este pusa pe fata mea...nimic..nimic nu ma inconjoara.....doar un vis infantil si amintiri..multe cutii de amintiri adunate in atat de putin timp..da, pe astea nu mi le poate nimeni lua... cele 10 zile in care zambeam mereu cu gandul ca in sfarsit o dorinta  este pe cale de implinire...

ma simt goala si fara nimic in mine, probabil platesc greselile nestiute si cele stiute, probabil sosise ziua platilor tuturor releleor facute  de cei inaintea mea..dar de ce s-a ales sa le platesc eu? noi?

Prea multa liniste, enervant de multa … prea multa tristete, insuportabil de multa! Ecoul acela … se departeaza … parca nici nu-l mai aud! Caldura acelor lacrimi ingheata … nu le mai simt … s-au uscat … Nu mai simt nimic, poate doar durerea din mine … Da! inca o mai simt … durerea din mine … pentru cat timp oare ? Nu stiu … nici pe mine insami nu ma mai pot intelege … de altfel, cred ca nu m-am inteles niciodata … am perceput sfarsitul inaintea inceputului … Cum sa ma poata intelege altcineva daca eu nu o pot face … ? …
Ce vreau acum?
Ce mi-as dori?
Nu stiu … poate un pic de lumina … poate un pic de caldura … poate macar un hohot de plans sau de ras … sau poate doar acest  haos in care nu vreau sa ma afund …
Dar NU! Totusi nu ma pot stinge in “haos” … n-as mai fi EU. Iar eu nu sunt asa … nu sunt o femeie slaba … nu pot permite acestei dureri sa ma inunde … sa ma faca roaba ei… NU! Eu  nu pot pierde! Eu pot doar renunta … Si am ales sa nu renunt! Eu nu renunt pentru ca il iubesc pe el si, EL, fara sa stie, mi-a aratat cat ma iubeste...stiu ca impreuna vom invinge si mai ales stiu ca peste hopul asta vom trege doar in doi. Am incercat intr-o zi de noiembrie sa trec peste asta singura si a fost atat de greu....acum, ca este el langa mine stiu ca va fi totul mai usor....faptul ca il iubesc, zambetul lui, felul cum ma priveste ma face sa imi doresc sa fiu puternica, sa fiu puternica pentru amandoi si sa imi soptesc, atunci cand simt lacrimile ca vor sa dea navala: Asa a fost sa fie, unele lucruri sunt ireversibile..dar avem viitorul inainte!!!!

P.S. Te rog sa nu te superi ca am o postare trista...este felul meu de a refula...Te iubesc!

Un comentariu:

Piese spunea...

Tot ceea ce conteaza este sa privim inainte si sa speram ca totul va fi bine. Unele momente din trecut, sunt de parere ca trebuie sa ramana in trecut.